Continuând seria „Istoria literaturii în 50 de cărți interzise”, după ce, în episodul trecut, am mirosit parfumul otrăvit al lui Baudelaire și am constatat că „Florile răului” nu cresc în ghiveciul moralității burgheze, era inevitabil să ne mutăm din grădină în junglă. Dacă poezia decadentă a lui Charles a scandalizat prin erotism și spleen, Charles Darwin vine să completeze tabloul cu o insultă zoologică: omul nu e coroana creației, ci doar un animal mai ambițios, cu pretenții de filosof.
Pe scurt, după ce am fost acuzați că citim poezii „imorale”, acum riscăm să fim excomunicați pentru că ne uităm prea atent la rudele noastre din copacii tropicali. Continuăm procesul literar cu aceeași ironie: de la florile interzise ale lui Baudelaire la speciile interzise ale lui Darwin – un traseu cultural care arată că scandalul e, de fapt, cel mai fidel companion al literaturii și științei.
„Originea speciilor” – manualul de scandal al secolului XIX
Dacă Biblia a fost bestsellerul mileniului, atunci „Originea speciilor” (1859) de Charles Darwin a fost, fără îndoială, cartea care a stricat petrecerea. Publicată cu aerul unui tratat științific, dar recepționată ca un pamflet împotriva ordinii divine, lucrarea a fost rapid trecută pe lista neagră a „lecturilor periculoase”. Motivul? A îndrăznit să sugereze că omul nu s-a născut direct din coasta lui Adam, ci a făcut un mic ocol prin jungla zoologică.
Cartea care a supărat altarul
Darwin nu a scris un roman polițist, dar a fost tratat ca un criminal intelectual. Clerul a reacționat ca și cum cineva ar fi furat moaștele din biserică: indignare, anateme și apeluri la cenzură. „Negarea creaționismului” a fost eticheta oficială, dar în subtext era vorba despre pierderea monopolului asupra poveștii despre „de unde venim”.
De la maimuță la scandal public
Imaginea omului descinzând din primate a fost percepută ca o insultă națională. Cum să spui englezului victorian, cu joben și baston, că are un văr în grădina zoologică? Era ca și cum ai fi anunțat că regina are un cont ascuns la bancă în junglă.
Interdicția – cel mai bun marketing
Cenzura a transformat cartea într-un obiect al dorinței. Studenții o citeau pe ascuns, ca pe un manual de magie neagră. Profesorii conservatori o ardeau simbolic, dar în privat o răsfoiau cu curiozitatea vinovată a unui adolescent.
Satira istorică
Ironia supremă este că „Originea speciilor” nu a distrus religia, ci a creat o nouă formă de credință: credința în evoluție. Oamenii au schimbat altarul cu laboratorul, iar Darwin a devenit un fel de profet cu barbă, predicând despre selecția naturală în loc de mântuire.
În loc de concluzie
„Originea speciilor” nu este doar o carte interzisă, ci și un manual despre cum să provoci isterie culturală. A demonstrat că ideile pot fi mai periculoase decât armele și că, uneori, o simplă frază („speciile evoluează”) poate zgudui mai tare decât un cutremur.
În fond, interdicția nu a făcut decât să confirme puterea textului. Dacă Darwin ar fi fost doar un naturalist plictisitor, nimeni nu s-ar fi obosit să-l cenzureze. Dar pentru că a îndrăznit să pună maimuța în arborele genealogic al omului, a fost transformat într-un „autor subversiv”.
În România de azi, „Originea speciilor” ar avea şanse bune să fie tradusă nu ca lucrare ştiinţifică fundamentală, ci ca „material sensibil, necesar supravegherii parentale”. Nu de alta, dar în multe şcoli româneşti, manualul de biologie încă priveşte teoria evoluţiei ca pe un invitat stingher la o petrecere organizată de creaţionism: este chemat din politeţe, dar ţinut într-un colţ ca să nu deranjeze icoanele de pe perete. Iar în mentalul colectiv, pseudoştiinţa înfloreşte cu aceeaşi vitalitate cu care Darwin descria speciile adaptate la mediu — doar că aici mediul e alcătuit din talk-show-uri, superstiţii şi „specialişti” de Facebook. Într-un asemenea ecosistem, selecţia naturală a ideilor funcţionează invers: teoriile valide sunt eliminate rapid, iar cele mai fantastice supravieţuiesc triumfător, ca nişte fosile cognitive rătăcite prin secolul XXI.
După ce Darwin a fost pus la zid pentru „blasfemia zoologică”, în episodul viitor e momentul să schimbăm scena: de la jungla naturalistă la baricadele pariziene. Următorul proces literar îl va aduce în fața instanței pe Victor Hugo și ale sale „Les Misérables” – carte care a reușit performanța rară de a fi urâtă deopotrivă de monarhiști și de cler. Dacă Darwin a scandalizat prin maimuțe, Hugo va scandaliza prin mulțimi flămânde și prin ideea că dreptatea nu se servește doar la curtea regală. Pregătiți-vă, deci, să trecem de la selecția naturală la selecția socială – un salt evolutiv pe cât de comic, pe atât de subversiv.