marți, decembrie 16, 2025
Newsletter
BLOG
Acasă Blog Pagina 7

De ce să nu arunci pisica în timpul sarcinii

Melnic Amalia
-
0
De ce să nu arunci pisica în timpul sarcinii

Știința din spatele mitului pisicii ca pericol în sarcină

Iată știința din spatele mitului conform căruia trebuie să scapi de pisică în timpul sarcinii: Toxoplasmoza este o infecție cauzată de parazitul Toxoplasma gondii. La majoritatea persoanelor sănătoase, infecția trece neobservată sau se manifestă ușor (ca o răceală ușoară). Însă, în timpul sarcinii, infecția poate fi periculoasă pentru făt. Pisica transmite parazitul prin intermediul fecalelor, nu toate pisicile sunt purtătoare (în special pisicile ținute exclusiv în interior). Totuși, dată fiind problema destul de serioasă de altfel, iată motivele pentru care NU este recomandat să scapi de pisică. 

În primul rând,  abandonul animalelor este o problemă destul de frecvent întâlnită.  Este un proces dureros, te-ai atașat de pisică și n-ai vrea să scapi de ea și totuși ți s-a recomandat să o faci (de către cunoștințe sau chiar de medicul ginecolog). Adevărul este mult mai complex de atât,  iată câteva argumente:

Cum poți contacta parazitul

Omul poate lua contact cu parazitul prin mai multe căi de infestare, contactul cu fecalele pisicilor infectate fiind doar una din aceste căi. Femeia însărcinată se poate infecta prin:

1. Consumul de carne crudă sau insuficient gătită (porc, miel, vânat)
2. Fructe și legume nespălate care pot conține ouă de parazit;
3. Contactul cu solul contaminat (grădinărit fără mănuși);
4. Contactul cu fecalele pisicilor infectate (prin curățarea litierei);
5. Mai rar: prin transfuzii de sânge sau transplant de organe.

Pisicile nu transmit direct boala prin simpla atingere  riscul apare doar prin contact cu fecalele lor proaspete sau cu solul contaminat.
Parazitul poate trece de la mamă la făt prin placentă, determinând toxoplasmoză congenitală.

Cum te poți proteja:

Pentru femeile însărcinate sau care planifică o sarcină, e recomandat:

  • să gătească bine carnea (≥70°C);
  • să spele riguros fructele și legumele;
  • să poarte mănuși la grădinărit;
  • să evite contactul cu litiera pisicii sau să folosească mănuși și să le spele bine;
  • să nu consume apă netratată;
  • să testeze imunitatea la începutul sarcinii.

Există speranță și tratament

Toxoplasmoza este prevenibilă și tratabilă dacă este depistată la timp.
Testarea serologică la începutul sarcinii este esențială  mai ales pentru femeile fără imunitate preexistentă.

Tratamentul depinde de momentul infecției

Înainte de transmiterea la făt: se administrează spiramicină (antibiotic care reduce riscul de transmitere).
După confirmarea infecției fetale:  se trece la pirimetamină + sulfadiazină + acid folinic, sub supraveghere medicală strictă (nu se administrează în primul trimestru).

Câteva curiozități despre parazit

Pisicile (domestice sau sălbatice) sunt gazdele definitive ale parazitului Toxoplasma gondii.

Asta înseamnă că doar în intestinul pisicii parazitul se poate reproduce sexual și forma oociste (ouă microscopice). Pisica elimină aceste oociste prin fecale  în câteva zile de infecție. Oocistele devin infecțioase după 1–5 zile în mediu (sol, apă, vegetație).
Când un șoarece intră în contact cu solul, hrana sau apa contaminate cu oociste, le poate înghiți accidental.
După ce ajung în intestinul lui, parazitul se transformă și migrează în organism, formând chisturi în mușchi și creier.

Aici devine fascinant: Toxoplasma gondii modifică comportamentul șoarecilor infectați. În loc să fugă de mirosul de pisică, șoarecii devin atrași de el. Acest fenomen se numește „manipulare comportamentală”. Studiile arată că parazitul afectează zonele din creier implicate în frică și atracție sexuală (în special amigdala). Practic, șoarecele infectat nu mai simte frică față de pisici, ba chiar se apropie de ele.

Pentru Toxoplasma gondii, scopul este să ajungă din nou în pisică, unde se poate reproduce sexual. Prin modificarea comportamentului șoarecilor, parazitul crește șansa ca șoarecele să fie mâncat de o pisică, iar astfel parazitul ajunge în intestinul pisicii și ciclul se reia (pisica elimină noi oociste). Este, deci, o strategie evolutivă genială de supraviețuire și propagare.

Așadar, ai milă de pisică, nu o arunca doar pentru că ai rămas însărcinată.  Soluții sunt pentru această problemă. Informează-te din surse sigure înainte să planifici o sarcină.

Istoria prostiei umane (X)

Nicolae Coman
-
0
Istoria prostiei umane (X)

Căderea Imperiilor și renașterea prostiei globale

Motto:
„Când imperiile cad, nu dispare prostia. Se globalizează.”

După Războiul Rece, omenirea a răsuflat ușurată. Două blocuri politice, două doctrine, două butoane roșii — toate au părut, pentru o clipă, istorie.
Dar, ca de obicei, prostia a fost mai rapidă decât pacea. Nu doar că nu a murit, ci s-a reinventat, mai subtilă, mai democratică și, desigur, mai bine conectată la internet.

Sfârșitul URSS – prăbușirea logicii planificate

Când Uniunea Sovietică s-a destrămat, lumea a aplaudat căderea comunismului. Dar ce a urmat a fost un spectacol grotesc: din cenușa ideologiei s-a născut o oligarhie cu instincte de mafie.
Visul marxist al egalității s-a transformat peste noapte într-un capitalism primitiv în care toată lumea era „egală” doar în fața sărăciei.

Rusia, în loc să devină o democrație, a devenit un caz clinic. Vodka a rămas, propaganda s-a reinventat, iar nostalgicii sovietici au descoperit că e mai simplu să dea vina pe Occident decât să învețe economia de piață.
Prostia planificată centralizat a fost înlocuită de prostia spontană, cu accent naționalist.

America victorioasă – imperiul care s-a îndrăgostit de sine

Când a dispărut inamicul comunist, SUA au simțit un gol sufletesc. Ce sens are să fii erou mondial dacă nu mai există răufăcători?
Așa că și-au inventat alții. În locul Uniunii Sovietice au apărut „dictatorii răi”, „axele răului”, „războaiele preventive” și, desigur, democrația exportată cu bombardierul.

America a început să creadă în propria legendă, iar prostia a fost redenumită „misiune civilizatoare”. Irak, Afganistan, Libia – toate au primit pachetul complet: libertate, haos și contracte de reconstrucție.
Rezultatul: o lume mai „liberă”, dar și mai confuză, în care democrația s-a transformat într-un serial prost, difuzat pe CNN.

Europa unită – clubul celor care cred că birocrația e o virtute

În timp ce marile puteri se duelau în idealuri, Europa și-a construit propria religie: „Uniunea”.
O idee frumoasă, născută din dorința de pace, dar transformată rapid într-un labirint de comisii, norme, directive și consilieri plătiți să verifice lungimea bananei.

În loc să devină o comunitate de idei, Europa s-a transformat într-un muzeu de reguli. Statele membre s-au certat pe cote de lapte, pe taxe de carbon și pe cine spală vasele geopoliticii mondiale.
Birocrația europeană a ajuns să fie singurul loc din lume unde inteligența e măsurată în formulare completate corect.

Renașterea prostiei în epoca internetului

Ceea ce secolul XX a reușit prin propagandă de stat, secolul XXI a desăvârșit prin rețele sociale.
Minciuna, care altădată avea nevoie de ziar și de cenzor, acum are doar nevoie de Wi-Fi.
Omenirea a reinventat circul, dar de data aceasta fiecare are propriul cort.

Fake news, conspirații, lideri „mesianici” în live-uri zilnice — toate au devenit noile arme ale prostiei democratizate.
Fiecare se crede specialist în tot, iar prostia s-a mutat din palatele puterii în sufrageria globală.
Hitler avea Goebbels; acum fiecare are un cont de Facebook.

Războaiele noi – vechile prostii cu uniforme moderne

După 1990, lumea a descoperit că pacea e plictisitoare. Așa au apărut războaiele „moderne”, conduse de generali care dau ordine pe Zoom și de drone care confundă civilii cu teroriștii.
Marile puteri au început din nou jocul vechi: cine controlează resursele, cine vinde mai multe arme, cine își impune „valorile”.

Prostia geopolitică s-a globalizat: fiecare națiune își are profetul, iar fiecare profet promite mântuirea prin tancuri.
De la Moscova la Washington, de la Beijing la Teheran, toți se cred „salvatori ai lumii” — și toți produc doar ruină, dar cu un branding diferit.

Lecția care n-a fost învățată

Istoria ar fi putut fi un profesor bun, dacă omenirea ar fi avut chef de școală.
Dar nu, fiecare generație crede că prostia e ceva ce li se întâmplă altora.
Așa ajungem să repetăm aceleași greșeli, dar cu tehnologie mai scumpă și discursuri mai sofisticate.

Căderea imperiilor n-a fost sfârșitul prostiei. A fost doar începutul erei în care prostia a devenit globală, instantanee și, cel mai periculos, democratică.

Dar cea mai mare glumă a istoriei abia urma să înceapă. După ce imperiile s-au prăbușit, după ce ideologiile s-au dezumflat ca niște baloane de săpun, omenirea a descoperit un nou zeu: tehnologia. Internetul a promis libertatea absolută, cunoașterea infinită și comunicarea universală.
Rezultatul? O lume în care oricine are o opinie, dar aproape nimeni nu are o idee.

Prostia, eliberată de toate lanțurile, s-a conectat la rețea și a devenit invincibilă.

Astfel începe noua eră: Prostia digitală a secolului XXI, unde fiecare crede că e propriul său profet și fiecare clic e un act de credință.

De la Colectiv la catedrale

Nicolae Coman
-
0
De la Colectiv la catedrale

De la Colectiv la catedrale, drumul e pavat cu ipocrizie sfințită

Au trecut zece ani de la noaptea în care Bucureștiul a ars.

Într-un club numit Colectiv — ironic, nu? — s-au prăpădit zeci de tineri. Nu pentru că ar fi sfidat divinitatea, cum aveau să spună unii, ci pentru că sfidarea legii devenise, deja, sport național.

Flăcările au luminat, preț de câteva minute, o țară întreagă. Apoi s-au stins, lăsând în urmă cenușa obișnuinței. Într-o săptămână, politicienii s-au întors la chermeze, preoții la tămâie, iar poporul la butonarea telecomenzii.

Politicienii – apostolii nimicului

De zece ani, aceiași oameni care și-au făcut selfie la mormântul Colectivului ne explică, cu glas tremurat, că „lecțiile au fost învățate”. Da, desigur. Lecția numărul unu: când e scandal, te retragi strategic; când lumea uită, revii cu un nou partid, o nouă campanie și, eventual, un nou doctorat plagiat.

Această clasă politică – eufemism pentru o combinație între lăcomie și autoparodie – s-a izolat complet de realitate. Trăiește într-un univers paralel, protejat de girofaruri, garduri și coloană oficială.
Noi, muritorii, traversăm pe roșu; ei, prin viață.

BOR – între aurul veșmintelor și rugina conștiinței

Cât despre Biserica Ortodoxă Română, nu poți spune că a lipsit din peisaj. Dimpotrivă. A fost acolo — ca un spectator confortabil, în loja VIP a tragediei.
După Colectiv, s-a vorbit despre rugăciune, dar nu și despre empatie; despre păcat, dar nu și despre compasiune.

Patriarhul a rămas în Mercedesul cu scaune încălzite, căci, vorba aceea, și sufletul are nevoie de confort termic. Clopotele n-au bătut, dar cardurile au funcționat ireproșabil.
Și când lumea a îndrăznit să întrebe unde este smerenia, a primit, drept răspuns, o slujbă. Cu taxă, bineînțeles.

Astăzi, Biserica e cea mai rentabilă afacere a României. O corporație cu filiale în fiecare cartier, un sistem fiscal paralel, o firmă de consultanță spirituală neimpozitată.
Slujba devine, treptat, un serviciu cu bon fiscal imaginar, iar iubirea aproapelui – un pachet promoțional valabil doar de Paște.

Dușmanii preferați: homosexualii, rockul și realitatea

Pentru a-și păstra credincioșii în orbire confortabilă, BOR și-a construit, de-a lungul timpului, o galerie de inamici: de la diavolul comunist, la homosexualul apocaliptic și rockerul blasfemiator.
E o listă elastică, mereu actualizată, ca o rubrică de breaking news divin.

Coaliția pentru Familie a fost, în fond, o încercare de a salva patria de la un pericol imaginar — o cruciadă a prejudecății în numele „valorilor tradiționale”, de un conservatorism care flirtează periculos cu fascinația fascistă.
Într-o țară în care oamenii mor în spitale fără dezinfectanți, BOR ne avertizează, cu glas grav, că adevăratul rău e… iubirea între doi oameni.

„Corupția ucide”, dar evlavia facturată supraviețuiește

Cei care au strigat în stradă după Colectiv au crezut, naiv, că sistemul va fi zdruncinat.
Dar sistemul nu se zdruncină — el are fundație betonată cu indiferență.
În loc de reformă, am primit retorică. În loc de solidaritate, spectacol mediatic.
Iar în timp ce spitalele ardeau din nou, Biserica ridica noi catedrale „pentru mântuirea neamului”.

Nu se construiesc școli, nu se ridică spitale, dar se montează clopote. Pentru că, probabil, zgomotul lor acoperă mai ușor urletul realității.

Sfințenia statistică

De zece ani tot auzim că „lumina sfântă” vine miraculos, fix la aceeași oră, în fiecare Paște ortodox. Poate e un miracol logistic, poate o reușită a departamentului de PR divin.
Dar o întrebare persistă: de ce lumina se aprinde mereu acolo unde nu luminează nimic?

Și dacă tot vorbim despre întrebări, ar fi câteva legitime:

Când va fi impozitată Biserica, acest stat în stat?

Când va condamna oficial abuzurile din sânul propriei ierarhii?

Și, mai ales, când va învăța că smerenia nu se poartă pe sub sutană ca o insignă, ci se practică?

Poporul – eternul pelerin la moaște

În fiecare an, mii de oameni stau la cozi kilometrice să atingă oase sfinte. E mai simplu să pupi moaște decât să ridici vocea.
Căci pentru cele „sfinte” e suficientă supunerea; pentru cele „lumești” ar fi nevoie de curaj.
Dar curajul e riscant, iar tămâia e liniștitoare.

Așa că România merge înainte. Cu popi bogați, politicieni imaculați (în declarații) și credincioși convinși că democrația e un păcat occidental.

Zece ani după Colectiv și totul arde la fel: doar flăcările s-au mutat din club în conștiință

La scurt timp după tragedia de la Colectiv, au apărut voci publice (inclusiv unele din zona mistică și media) care au afirmat că victimele „și-au meritat soarta” pentru că „au atras forțele răului”.

Acest tip de gândire superstițioasă, amestec de prostie, ură și pseudo-spiritualitate, nu doar că nu a dispărut, ci s-a amplificat.

Aceiași oameni care jubilau la moartea „sataniștilor” din club au devenit ulterior antivacciniști, conspiraționiști și promotori ai ideilor antiraționale.

În ultimul deceniu, intoleranța și prostia organizată au primit platforme și reprezentare politică — partide, influenceri, televiziuni.

În paralel, Biserica și-a ridicat propriul „club” monumental (Catedrala Mântuirii Neamului), simbol al megalomaniei și ipocriziei spirituale.

Teoriile conspiraționiste legate de Colectiv (cum că incendiul ar fi fost planificat politic) sunt la fel de absurde ca și cele recente — reflex al unei culturi care preferă fantezia paranoică în locul realității.

Concluzie: România nu s-a vindecat, ci s-a degradat moral; prostia s-a instituționalizat și s-a multiplicat mediatic.

Minciunile femeilor

MBM - KritiQ
-
0
Minciunile femeilor

Minciunile femeilor: ce spun, ce ascund și cum supraviețuiești 

Ah, minciunile femeilor. Subiect etern, mistificator și, recunoaștem, delicios pentru statisticile morale ale universului masculin. Dacă ai crezut vreodată că o femeie spune ce gândește, felicitări, tocmai ai câștigat premiul Nobel pentru naivitate, că ăla pentru prostie e rezervat pentru Donald J Trump. Dacă nu, iată aici ghidul complet de supraviețuire: ce spun ele, ce gândesc de fapt, și cum îți poți păstra mintea întreagă fără să ajungi la psihiatru.

Minciunile femeilor: definiție practică

Aș putea fi academic, dar nu vreau. Să spunem simplu: minciunile femeilor sunt acele gingașe neadevăruri, omisiuni sau manipulări care le permit să-ți servească un cocktail de cuvinte, ambalat într-o porție de tandrețe aparent inocentă.

Exemple reale:

  • „Nu e nimic între mine și el, doar povestim.” Traducere: „Sigur, și când terminăm povestea, trecem la practică.”

  • „Am fost foarte ocupată în ultima vreme.” Traducere: „Da, am fost ocupată să mă distrez cu  altcineva, fără ca tu să mă deranjezi.”

  • „E doar un coleg, nu-ți mai face atâtea filme.” Traducere: ,,De obicei, dacă simte nevoia să clarifice, ceva nu e chiar strict profesional.”

  • „Nu mai am chef de mesaje toată ziua, mă sufoc.” Traducere: ,,Comunic deja destul cu altcineva, și nu vreau să se încurce mesajele.”

Tiparul? Simplu. Frânturi de adevăr îmbrăcate-n ficțiune, plus ceva vinovăție transformată în dramă, totul amestecat cu zâmbetul ăla angelic care te face să crezi că ești paranoic.

Cele mai clasice minciuni și traducerea lor brutală

Acum, să ne jucăm de-a interpretarea — pentru că cine nu iubește un pic de ironie cu gust amar:

  • „E doar o fază, sunt confuză.” Traducere: ,,De obicei, confuzia apare când există o comparație.”

  • „Am nevoie doar de 5 minute să mă pregătesc. ,,Traducere: ,,Dacă stai să numeri, 5 minute se transformă într-o oră și 27 de conversații misterioase cu altcineva.”

  • „Telefonul meu s-a descărcat.” Traducere: „Nu vreau să vezi notificările mele și nici să știi că vorbesc cu el.”

  • „Mi-am schimbat parola pentru că eram paranoică.” Traducere: „Ce nu știi, nu te deranjează.”

  • „E doar un prieten.” Traducere: ,,Desigur, doar că el e prietenul acela cu care râde mai mult decât cu tine și cu care are întâlniri „nevinovate” la cafenea.”

  • „Nu e nimic între noi, doar povestim.”  Traducere: ,,Povestitul ăla include flirt, glume intime și poate chiar planuri pe termen lung.”

Evitarea discuțiilor sensibile

  • „Nu vreau să vorbim despre asta acum.” Traducere: „Nu vreau să-ți spun adevărul, pentru că vei observa ce se întâmplă și nu e momentul.”

  • „De ce trebuie să știi mereu unde sunt?” Traducere: „Pentru că dacă ai ști, mi-ai strica planul.”

Victimizare și manipulare emoțională

  • „Nu vreau să te rănesc, dar am nevoie de timp.”  Traducere: „Dă-mi timp să-mi trăiesc aventura și să te țin într-un suspans  delicios.” Practic, ești pus pe lista de așteptare, varianta de rezervă.

  • „Dacă pleci, nu știu ce o să mi se întâmple.”  Traducere: ,,Șantaj emoțional pur: e drama gratuită pe care o primești la pachet.”

  • „Am avut o zi grea, nu-mi cere detalii.” Traducere: „M-am ocupat să trăiesc în afara relației noastre, deci nu am chef de explicații.”

  • „Am probleme, nu pot controla asta.”  Traducere: „Dacă aș controla, aș fi sinceră. Dar sinceritatea e prea plictisitoare.”

  • „Nu mai sunt fericită în relație.” Traducere: ,,În multe cazuri, asta înseamnă că cineva deja a apărut și i-a arătat o altă perspectivă.”

  • „E complicat, nu înțelegi.” Traducere: „Nu vreau să-ți dau detalii despre cum aș putea să-ți zdrobesc încrederea, deci mă ascund după mister.”

  • „Nu ți-am spus pentru că nu am vrut să te rănesc.” Traducere: „Prefer să te mint decât să-mi stric poziția confortabilă în relație.”

  • „Mă duc cu fetele în oraș, doar o seară între noi.” Traducere: ,,Poate fi adevărat… sau poate „fetele” sunt doar o acoperire convenabilă.”

  • „E doar un tip cu care mai vorbesc, nu e nimic serios.” Traducere: ,,Dacă trebuie menționat că „nu e nimic serios”, de obicei e ceva.”

  • „E doar în capul tău, ești prea gelos.” Traducere: ,,Când apare defensiva prea repede, e de obicei un semn că nu e doar în capul tău.”

  • „Trebuie să mă regăsesc pe mine.” Traducere: ,,Uneori, „mă regăsesc” în altcineva.”

  • „E doar o fază, o confuzie.” Traducere: ,,De obicei, confuzia e între două persoane.”

  • „Nu mai e ca la început între noi.” Traducere: ,,A început să compare relația actuală cu ceva nou care o face să se simtă altfel.”

Partea cea mai problematică e că ele proiectează și interpretează și ceea ce spui tu, în aceeași manieră, chiar dacă tu ești sincer. Așa apar acele gelozii absurde și toate acele scene dramatice iscate aparent din senin. Efectiv, ele se activează de fiecare dată când aud cuvinte pe care ele le folosesc pentru a ascunde adevărul. Bonus, acele drame sunt adesea create și pentru a te determina să le acorzi spațiul necesar, atunci când urmează să aibă vreo aventură în afara relației și nu vor să le deranjezi cumva. Ele crează acele drame pentru a te determina să nu-ți dorești tu să le cauți în perioada în care nu vor să le deranjezi și să le strici planurile în vreun fel.

Tipare psihologice: de ce mint?

Nu totul e planificat. Unele minciuni sunt spontane, alteori atent calculate și planificate cu minuțiozitate. Motivele psihologice sunt fascinante:

  • 1. Teama de abandon: se ascund, mint, manipulează pentru a te păstra prins. Asta până când își asigură următoarea relație. Imaginează-ți femeile în cauză ca pe niște maimuțe care se balansează atârnând de liane, tot așa cum ele pendulează prin relații.

  • 2. Rușinea: sinceritatea le-ar destabiliza falsa imagine de sine pe care se chinuie să o întrețină. Aleg să mintă pentru că minciunile li se par a fi cea mai ușoară cale.

  • 3. Validarea externă: dopamina și complimentele altora sunt droguri pentru persoanele cu o stimă de sine extrem de scăzută.

  • 4. Evitarea confruntării: „Mai bine minți decât să explici.” Își zic ele.

  • 5. Controlul narațiunii: cine spune adevărul primul de fapt pierde controlul. În mintea lor. Asta până ajung să se încurce-n minciuni.

Și dacă adăugăm un strop de borderline cu inserturi de narcisism vulnerabil? Bingo: ai DARVO, victimizare, gaslighting și ciclu de idealizare – devalorizare.

Semne nonverbale

Cuvintele mint, corpul rar. Iată câteva indicii dacă vrei să supraviețuiești:

  • Telefon cu ecranul în jos, parolă schimbată, reacții exagerate la întrebări simple.

  • Evitarea privirii, a contactului vizual sau contact vizual intens, holbat, distantă emoțională, zâmbește la telefon ca un diavol micuț.

  • Schimbări de stil, bruscă preocupare pentru aspect.

  • Prezență fizică, dar absență mentală.

  • Gesturi de compensare: cadouri, atenție bruscă.

Ce să nu faci

Te avertizez: nu transforma asta într-o telenovelă criminală:

  • Nu escalada conflictele.

  • Nu te panica.

  • Nu urmări.

  • Nu amenința.

Dacă e vorba despre mariajul tău, adună dovezi legale, fă-o legal: notează faptele și ia legătura cu un avocat.

Cum să confrunți cu umor negru și sarcasm

  • Observații neutre: „Am observat că ai devenit brusc campioană olimpică la întâlniri misterioase. Vrei să explici?”

  • Fapte concrete: „În data X, ai spus că ești ocupată, dar X te-a văzut altundeva. Care e adevărul?”

  • Dacă incearcă Gaslighting: „Nu te contrazic, doar mă uit la calendarul realității și observ niște discrepanțe majore.”

  • Dacă apelează la victimizare: „Ascult drama ta, dar nu accept să fiu responsabil pentru efectele secundare ale minciunilor tale.”

Plan de supraviețuire psihologică 

  • 1. Notează toate „scuzele”.

  • 2. Observă tiparul, nu incidentul izolat.

  • 3. Păstrează dovezi legale.

  • 4. Fii calm, nu reacționa emoțional.

  • 5. Cere o discuție serioasă.

  • 6. Acordă timp pentru claritate.

  • 7. Decide: reconstruiești sau fugi cu mintea întreagă.

Minciunile femeilor…

Minciunile femeilor sunt o artă în sine: delicate, perfide, cu zâmbet și dramă, aidoma unor fecale acoperite cu odorizante și sclipici. Ai mereu în vedere faptul că scopul tău nu e să devii paranoic, ci să supraviețuiești cu mintea întreagă și să înțelegi că adevărul nu-ți este servit pe tavă, ci atent ascuns în cuvinte, gesturi și comportament.

În fond, adevărata lecție este: dacă vrei să supraviețuiești, observă, notează, râzi și păstrează-ți demnitatea. Iar dacă totul e prea mult pentru tine? Învață să apreciezi ironia supremă: uneori există minciuni mai bune decât adevărul, dar tu nu trebuie neapărat să le tolerezi.

România, patria sfintei rușini

Nicolae Coman
-
0
România, patria sfintei rușini

Despre credință, frică și lipsa educației într-o țară care confundă moralitatea cu violența

Anul de grație 2025. Țara noastră e în sfârșit salvată spiritual: avem o Catedrală a Mântuirii Neamului mai strălucitoare ca o capsulă spațială aurită, în timp ce pe străzi oamenii își dau coate la cozi pentru ulei la reducere. Avem turle poleite, clopote sfințite și, desigur, suflete ruginite. Suntem un popor moral, frate! Atât de moral încât sexualitatea a rămas, în continuare, ceva rușinos, păcătos, de ascuns sub covorul cu icoane.

În România anului 2025, dacă o adolescentă are curajul să vorbească despre viața sexuală, e amenințată că o dă tata afară din casă sau că o taie în bucăți „de rușinea neamului”. Între timp, la slujbă, același tată își face cruce cu evlavie și mai dă un share la o postare despre „decăderea morală a Occidentului”. Fetițele încă se sperie când le vine menstruația, pentru că nu le-a spus nimeni nimic. E tabu, e rușine, e „nu se vorbește despre asta”. În schimb, despre „smerenie” se vorbește cât pentru toate generațiile viitoare.

Băieții, bieții de ei, cresc într-o cultură în care totul e interzis, dar nimic nu e explicat. Așa că învață educația sexuală de unde poate omul modern: de pe Pornhub, între o rugăciune și un „Doamne-ajută”. Că doar și acolo e tot despre „împreunarea sfinților”, nu?

Partidele noastre iubite preferă tăcerea. Cele suveranist-extremiste, în care colcăie de violatori, agresori sexuali și pedofili, se jură că apără familia tradițională – aia cu bătăi, alcool și frică. Celelalte partide o scalda cu grijă, să nu supere electoratul care votează cu Biblia într-o mână și telecomanda pe canalele pentru adulți în cealaltă.

ONG-urile care încearcă să vorbească deschis despre sexualitate sunt imediat acuzate că „promovează desfrâul”. În țara unde un viol colectiv e „o neînțelegere între tineri”, o campanie de educație sexuală devine trădare de neam și conspirație LGBT globalistă.

Cifrele sunt clare, dar în România nu ne încurcăm cu statistici – doar cu sfinți. Șase din zece românce habar n-au ce e acela un orgasm. Dar, desigur, toate știu cum să se închine „corect”. Țara e pe locul întâi în Europa la viol domestic, cot la cot cu state de pe alte continente pe care le privim cu superioritate creștină. În mediul rural, incestul e adesea mai frecvent decât dentistul, iar polițistul îi trimite acasă pe soții bătuți – că „nu e treaba statului ce se întâmplă în familie”.

Copiii sunt în continuare educați „ca pe vremuri”: cu curea, băț și umilință. „Bătaia e ruptă din Rai”, zice popa la predică, și părintele dă din cap mulțumit, cu palma pregătită pentru următorul „mic înger” care nu și-a făcut tema.

Dar, atenție, toate astea se petrec într-o țară „profund credincioasă”. O țară care construiește catedrale cât stadionul, dar nu e în stare să construiască o școală decentă sau un centru de consiliere pentru victimele abuzurilor. O țară care își unge cu aur turlele, dar își ignoră femeile violate și copiii bătuți. O țară unde moralitatea se măsoară în grosimea lanțului de aur purtat peste tricoul cu „Jesus loves you”.

Nu, nu suntem o societate sănătoasă. Suntem o societate care confundă rușinea cu virtutea, frica cu educația și ipocrizia cu credința. Ne place să credem că suntem „aleși de Dumnezeu”, dar trăim în întuneric și ignoranță. Am pus aur pe cupole, dar rugină pe suflet.

Și când o să ne întrebăm, peste ani, de ce tinerii pleacă, de ce femeile tac, de ce copiii se tem, răspunsul va fi simplu: pentru că în țara unde „nu se face”, nu se mai face nimic.

Dar, slavă Domnului, avem Catedrală. Și dacă nu ne mântuie ea, sigur o să ne lumineze reflexia aurului în ochi, până uităm că trăim în beznă.

Povestea lacătelor iubirii

Preafericitul Cornelius
-
0
Povestea lacătelor iubirii

Povestea din spatele lacătelor dragostei

Fenomenul global al lacătelor iubirii – acele mici promisiuni de metal prinse de balustradele podurilor, ale căror chei sunt aruncate solemn în apă – nu este o invenție modernă. Istoria sa, deși adesea neștiută, datează de cel puțin o sută de ani și își are rădăcinile într-o poveste sârbă tragică, petrecută în timpul primului război mondial.
Epicentrul acestui ritual romantic este podul dragostei  din orășelul balnear Vrnjacka Banja. Povestea vorbește despre Nada și Relja, un cuplu logodit a cărui fericire a fost sfâșiată de război.

Nada și Relja: o promisiune ruptă pe front

Nada era directoarea unei școli locale, iar Relja un ofițer sârb. Iubirea lor era un subiect de admirație în micuța localitate. După ce s-au logodit, destinul crud l-a chemat pe Relja pe frontul din Grecia.
Acolo, departe de promisiunile făcute, ofițerul s-a îndrăgostit de o femeie din Corfu. Consecința a fost imediată și devastatoare: Relja a rupt logodna cu Nada.
Tânăra directoare nu și-a mai revenit niciodată din această lovitură emoțională. Nada a murit, copleșită de suferința din dragoste și de nefericire. Tragedia ei a devenit o legendă locală, un memento dureros al fragilității promisiunilor.

Lacătele: un talisman împotriva uitării

După această întâmplare cutremurătoare, tinerele din Vrnjacka Banja au dorit să își protejeze dragostea de același deznodământ fatal. Ele au găsit o metodă simbolică pentru a-și “sigila” relațiile: au început să scrie numele lor și al celui drag pe lacăte, pe care le-au prins de balustrada podului pe care Nada și Relja obișnuiau să se întâlnească.
Cheia, odată aruncată în apă, simboliza o dragoste incasabilă, scoasă de sub amenințarea soartei și a ispitelor. Acest ritual simplu, născut din frică și suferință, s-a transformat în cel mai puternic gest de promisiune romantică.

Un fenomen global, cu motive neclare

Ritualul lacătelor a rămas un obicei local sârbesc pentru multe decenii. însă, începând cu anii 2000, sub influența literaturii, a filmului și, probabil, a necesității unei expresii tangibile a emoției într-o lume digitală, podurile cu „lacătele iubirii” s-au răspândit în tot mai multe locații din întreaga lume.

În prezent, există peste o sută de astfel de locații pe întreg globul, de la podul artelor (Pont des arts) din Paris (deși multe lacăte au fost îndepărtate din motive structurale), până la orașe din Asia și America. De obicei, numele sau inițialele de iubite sunt înscrise pe lacăt.
Interesant este că, deși în Serbia motivul este clar (un ritual de protecție), în celelalte locații, motivațiile pot fi vagi. Mulți turiști participă la ritual pur și simplu pentru că au văzut alți oameni făcând-o sau pentru a lăsa o amintire fizică a vizitei lor.

În esență, lacătul dragostei rămâne o promisiune mută, o ancoră de metal aruncată într-un flux de apă, în speranța că, de data aceasta, dragostea va rezista, contrar sorții tragice a Nadei. Este o dovadă vie că cele mai mari gesturi romantice se nasc adesea din cele mai adânci dureri.

Psihologia mâței (pisicologie aplicată)

Melnic Amalia
-
0
Psihologia mâței (pisicologie aplicată)

Un lucru absurd pentru unii, poate, dar absolut firesc este că pisicile ne-au cucerit. O felină mică ce încape într-o garsonieră. Un vânător capabil și special, se spune că pisicile s-au domesticit singure și au rămas animale semi-sălbatice.

O pisică care crește în sălbăticie este perfect capabilă să se descurce singură în a-și procura hrana și a se autoîngriji, aceasta este alături de om de peste 3500 de ani.

Tors, agilitate și comportament


Încă de la naștere, puiul de pisică toarce în timpul suptului, iar mama îi răspunde. Poate toarce din plăcere atunci când o mângâi,  când e relaxată,  însă mai rar poate toarce când se află în suferință, când e stresată, rănită sau chiar muribundă.

Agilitate și rase


Pisica are un auz foarte fin, mai fin decât al câinilor, așadar când o strigi, ea, clar, te aude, însă n-are chef de tine.  Textura nasului este unică pentru fiecare pisică,  așa cum sunt amprentele la om. 
Numărul exact de rase de pisici diferă puțin în funcție de organizația felinologică (adică cele care stabilesc standardele raselor). Se pot considera între 40 și 75 de rase de pisici recunoscute oficial, în funcție de standardele fiecărei organizații.
Printre cele mai populare rase se numără:
Persană: blană lungă, calmă și elegantă.
Siameză: vocală, afectuoasă și inteligentă.
Maine Coon: una dintre cele mai mari rase, prietenoasă și jucăușă.
Bengaleză: are blană cu pete ca de leopard, energică și curioasă.
Sphynx : fără blană, caldă la atingere, foarte sociabilă.
British Shorthair: robustă, blană densă, temperament blând.
Ragdoll : relaxată, afectuoasă, „moale ca o păpușă de cârpă”.
Scottish Fold: urechi pliate, expresie dulce.

Comportament


Precum oamenii, pisicile au un comportament diferit fiecare. Bafta ta dacă ai nimerit una mai independentă în timp ce îți doreai una mai afectuoasă sau una mai energică și jucăușă în timp ce căutai una mai liniștită. Nu există pisici identice, nici măcar în cadrul aceeași rase. Ca regulă generală: pisoii sunt mai energici și agili, în timp ce cele înaintate în vârstă sunt mai serioase și liniștite.

Temperamentul la pisici


La oameni există patru tipuri de temperament: melancolic, flegmatic, sangvinic și coleric. În timp ce la pisici există doar două tipuri: vioi și liniștit.

Câteva aspecte medicale


E important ca vizitele la medicul veterinar să fie regulate. Pentru vaccinări, contra diverselor boli infecțioase, deparazitare internă (contra paraziților intestinali) și deparazitare externă (contra puricilor și căpușelor) și sterilizare(castrare).

Vaccinarea


Vaccinarea pisicilor începe de obicei în jurul vârstei de 8 săptămâni cu un vaccin trivalent (rinotraheită, caliciviroză, panleucopenie), urmat de rapeluri la 12 săptămâni, iar la 16 săptămâni se administrează vaccinul antirabic. Vaccinurile de bază protejează împotriva bolilor grave, iar vaccinarea anuală este necesară pentru menținerea imunității.

Deparazitarea internă și externă


Foarte importantă chiar și pentru pisicile ținute exclusiv în casă, acestea pot lua ouă de paraziți de pe pantofii proprietarilor.
Deparazitarea internă la pisici se face în funcție de vârstă: puii încep de la 2-4 săptămâni și se repetă la 2-4 săptămâni, iar pisicile adulte necesită deparazitare la fiecare 3-6 luni. Acesta este un proces de eliminare a paraziților interni, precum viermi și protozoare, și este important pentru menținerea sănătății pisicii și prevenirea transmiterii bolilor către alte animale sau oameni. Tratamentul se poate administra oral (comprimate, pastile) sau injectabil, iar frecvența depinde de vârsta și stilul de viață al pisicii.

Deparazitarea externă la pisici se face prin aplicarea de produse precum pipete, spray-uri, zgărzi sau șampoane antiparazitare pentru a preveni infestarea cu purici, căpușe și alți paraziți. Frecvența recomandată depinde de produs, dar în general, pentru o protecție constantă, deparazitarea se face lunar, mai ales în sezonul cald, conform instrucțiunilor de pe ambalaj și sfaturilor medicului veterinar.


Curiozități despre pisici


Pisicile pot mirosi cu gura, datorită unui organ special numit organul lui Jacobson (vomeronazal). De aceea uneori deschid gura când detectează un miros care li se pare special.

Pisicile „frământă” (apasă cu lăbuțele) din instinct atunci când sunt relaxate pentru că aceasta era mișcarea făcută când erau pui, pentru a stimula laptele mamei.

O pisică petrece aproximativ 70% din viață dormind.

În Egiptul Antic, pisicile erau considerate sfinte și asociate cu zeița Bastet (zeitatea frumuseții și protecției).

În Evul Mediu, pisicile au fost asociate pe nedrept cu vrăjitoria și ghinionul.

În Japonia, pisica cu lăbuța ridicată – Maneki Neko – simbolizează norocul și prosperitatea.

Mustățile lor (numite vibrize) sunt extrem de sensibile și pot detecta chiar și cei mai mici curenți de aer.

Pisicile sunt animale excelente de companie și pot iubi necondiționat. Fiecare are personalitatea unică și ne fascinează prin gingășie și afecțiune.

Istoria prostiei umane (IX)

Nicolae Coman
-
0
Istoria prostiei umane (IX)

Prostia atomică a Războiului Rece

Motto: „Când doi nebuni țin degetul pe butonul roșu, pacea mondială devine o chestiune de noroc statistic.”

După ce am vorbit despre Hitler – profetul prostiei totale – era firesc să continuăm cu urmașii săi spirituali: liderii care au moștenit planeta și au decis că, pentru a păstra pacea, trebuie să amenințe zilnic cu distrugerea ei.
Așa a început Războiul Rece: o competiție între două imperii care s-au luptat nu pentru teritorii, ci pentru cine poate distruge lumea mai repede.

„Echilibrul teroarei” – formula matematică a prostiei globale

Statele Unite și Uniunea Sovietică au inventat un concept genial: „Descurajarea nucleară”, adică „nu te atac, dacă știu că și tu mă poți distruge complet”.
O logică perfectă… pentru psihopați.
În loc să reducă armele, ambele tabere au construit mii de focoase nucleare — suficient cât să vaporizeze planeta de câteva ori.
Cei mai buni savanți ai lumii lucrau nu la vindecarea cancerului, ci la îmbunătățirea bombei care putea șterge civilizația.

Prostia supremă: Pacea mondială a ajuns să depindă de nervii unui om cu cafeaua prea tare.

Cursa înarmărilor – „Cine are butonul mai mare”

În anii ’50–’80, SUA și URSS s-au întrecut în cea mai costisitoare competiție de grandomanie din istorie: rachete, bombe, submarine, sateliți, și discursuri pline de testosteron ideologic.
Ambele părți au cheltuit trilioane de dolari ca să construiască arme pe care nu aveau voie să le folosească.
Economiile se prăbușeau, dar generalii dormeau liniștiți pe mormane de ogive nucleare.
Prostia supremă: Au numit asta „politică de apărare”. Ar fi fost mai sincer să-i spună „ruletă rusească planetară”.

Criza rachetelor din Cuba (1962) – 13 zile de nebunie pură

Dacă ar fi existat un campionat mondial al prostiei strategice, acesta ar fi fost finala.
Hrușciov a instalat rachete nucleare în Cuba, la 150 km de Florida. Kennedy a răspuns blocând insula.
Două superputeri s-au privit în ochi, fiecare cu mâna pe trăgaci.

Greșeala fatală:
Ambele tabere au fost la câteva ore de a începe un război nuclear total, din cauza unei nave sovietice care nu răspundea la radio.
Un singur ofițer, Vasili Arkhipov, a refuzat să lanseze torpila nucleară din submarin.
Cu alte cuvinte, lumea a fost salvată de un om care a zis: „Poate să nu apăsăm azi butonul.”
Prostia supremă: Civilizația a depins de un moment de bun-simț – un produs rar în timpul Războiului Rece.

Cursa spațială – „Să ajungem primii… oriunde!”

După bombe, s-au apucat de rachete spațiale.
Americanii și sovieticii au descoperit că pot impresiona lumea nu doar distrugând-o, ci și pozând deasupra ei.

Greșeala fatală:
Bugete uriașe, risipă colosală, și o obsesie infantilă: cine pune primul o bucată de metal pe Lună.
În loc să colaboreze, au transformat cosmosul într-o competiție de orgolii cosmice.
Prostia supremă: Pentru a demonstra supremația sistemului lor, ambele puteri au ars bani suficienți cât să eradicheze foamea pe Pământ.

„Proiectul Star Wars” – science-fiction cu buget nelimitat

În anii ’80, președintele Reagan a avut o idee revoluționară: un scut laser în spațiu care să oprească rachetele sovietice.
Sună ca un film bun, dar era un plan militar real — numit pompos Strategic Defense Initiative (SDI).

Greșeala fatală:
SUA au cheltuit sute de miliarde pe o tehnologie care nu funcționa nici măcar pe hârtie.
URSS, speriată, a început să investească la rândul ei în contramăsuri inexistente.
Prostia supremă: Două superputeri se luptau cu arme care nu existau, într-un război care nu începuse.

Accidentele nucleare – „Ne scapă butonul, dar promitem că e sub control”

În timpul Războiului Rece, lumea a fost la un pas de apocalipsă de mai multe ori din cauza… unor erori de sistem.
Computerele au interpretat greșit datele radar, operatorii au apăsat butoane greșite, iar un urs care s-a urcat pe un gard radar a fost confundat cu o invazie sovietică.

Greșeala fatală:
În 1983, sistemul sovietic Oko a detectat „cinci rachete americane”. Doar colonelul Stanislav Petrov a decis că e o eroare. Avea dreptate.
Dacă ar fi respectat protocolul, azi am scrie această carte de pe un nor de plutoniu.
Aşadar, de fiecare dată când omenirea a fost la un pas de extincție, a fost salvată nu de politicieni, ci de cineva care a spus „stați puțin, ceva nu are sens aici”.

În loc de concluzie

Războiul Rece n-a fost un conflict între capitalism și comunism, ci între două forme de prostie militarizată.
A fost secolul în care oamenii au crezut că pot păstra pacea amenințându-se cu iadul atomic.
Și, într-un fel, au avut dreptate: omenirea a supraviețuit nu datorită rațiunii, ci pentru că prostia — din fericire — are și ea limite tehnice.

În episodul următor: „Căderea Imperiilor și renașterea prostiei globale” – când lumea liberă a câștigat, dar prostia a intrat imediat în NATO.

Femeile moderne și iluziile contemporane despre dragoste

MBM - KritiQ
-
0
Femeile moderne și iluziile contemporane despre dragoste

Femeile moderne par să caute iubirea perfectă, dar realitatea e plină de ipocrizie, dualitate și relații care contează mai puțin decât un like

În căutarea iubirii la promoție

Femeile moderne au standarde, la nivel declarativ. Și nu, asta nu-i o glumă, e realitatea zilelor noastre. Le asculți și, dacă ești suficient de fraier să pui botul la vrăjeala ieftină pe care ți-o vând ambalată-n etichete, valori și principii, ai putea să juri c-ai întâlnit femeia vieții tale-n fiecare dintre ele. Discursurile lor îs trase la indigo, căci îs date din gură-n gură precum își impart organul genital masculin preferat al vreunui mascul răvnit de toate crăcănatele-n timp ce-și pișă tamponul.

În era swipe-urilor și a conversațiilor cu răspuns întârziat, iubirea se măsoară în like-uri, emoji-uri și mesaje „seen” ignorate cu talent olimpic, în jocurile puerile de putere create de cele mai imorale dintre ele și transmise pe cale orală în cadrul ședințelor interminabile de bârfă. Ședințe în care cele mai uzate dintre ele, f****e și abandonate, dau mai departe tot veninul adunat în vasta lor experiență nefastă, în goana haotică descrisă de încapacitatea de a alege între p**ă și bani, în care au dat peste tot felul de libidinoși frustrați, ele prezentându-se și oferindu-se ca o marfă, experiență din care n-au învățat absolut nimic.

Dacă vrei să înțelegi fenomenul, trebuie să accepți un adevăr dur: femeile moderne știu exact ce vor, teoretic. Practic, ele cedează impulsurilor și, în mare parte, acel „ce vor” nu include fericirea ta, ci disponibilitatea ta de a fi util, amuzant și, desigur, disponibil emoțional. Efectiv, dacă le asculți, ele vor un bărbat, dar nu unul adevărat, așa cum zic ele, căci unul p********t, unul pe care să-l folosească după cum au ele chef sau nevoie, să nu cumva să le eticheteze societatea drept c***e, în timp ce ele continuă să-și rupă ruju-n p**ă, satisfăcând necunoscuții.

Ironia supremă? Tu credeai că o întâlnire romantică e despre flori și conversații sincere. Dar te trezești că totul e doar un teaser, un trailer emoțional pentru Netflix-ul vieții lor sentimentale, că totu-i o perdea de fum menită să-ți distragă atenția de la caracterul tot mai jegos etalat de femeile moderne. Ai pus botul, ai belit p**a, devii sclavul c******r, investiția lor de viitor.

Femeile moderne se cred neveste, dac-au stat o noapte dedesubt și două peste

Femeile moderne se vor neveste, după prima cafea și câteva like-uri pe Instagram sau alte astfel de rețele sociale pe unde se postează dezbrăcate, ca o marfă, cu etichete în genul ,,bună de f***t, caut fraier care să mă întrețină și libidinoși pe care să-i satisfac, gratis sau contra-cost”. Apoi, tot ele-s nemulțumite de ceea ce au găsit și dau vina pe bărbați.

Ai crezut că o cafea cu zâmbetul ei înseamnă ceva. Nu, dragul meu. E doar un teaser. Și tu deja cauți chestii serioase: planuri de weekend, nume de câini și fotografii cu părinții ei. Trezește-te-n p**a mea! Totu-i regie și tu nu ești decât un actor prost distribuit într-un rol de figurant în telenovela lor turcească.

Femeile moderne au un talent special: transformă gesturi minore în semnificații majore. Un simplu „Bună” poate fi interpretat ca semnul unei relații veșnice, iar tu, evident, crezi că ești vigilent. Realitatea: ești deja pe lista lor de „potențial sponsor emoțional, sursa lor de aprovizionare narcisică”, fără să știi.

Între dragoste și interes: paradoxul modern

Între p**ă și bani, femeile moderne încă ezită, nu pot să aleagă și nu vor putea niciodată, mereu vor oscila, în funcție de starea lor emoțională extrem de schimbătoare.

Toate relațiile lor se bazează pe paradox: femeile moderne susțin că vor iubire, dar iubirea lor vine cu un manual de instrucțiuni mai complex decât cel de la IKEA. Trebuie să fii amuzant, sensibil, original și să ai bani, dar să nu ceri nimic în schimb.

Dacă te întrebi de ce relațiile moderne se termină repede: e simplu. Femeile moderne își ajustează așteptările după rating-ul emoțional primit continuu. Dacă detectează scăderi ale nivelului de atenție sau cadouri, „click” și apar alte perspective mai interesante.

Ironia? Tu crezi că ai control. În realitate, femeile moderne dictează regulile jocului emoțional. Tu ești doar extrasul din lotul de statistici sentimentale, un biet cobai care aleargă după o recompensă pe care n-o va căpăta niciodată. Ești pe lista de așteptare, sacul lor de box emoțional, investiția lor pe viitor, pentru atunci când sfârșesc f****e și abandonate de toți libidinoșii după care au alergat toată viața, până și-au rupt picioarele.

Manualul de supraviețuire al bărbatului contemporan

Sfaturi pentru supraviețuire:

  • 1. Nu lua nimic personal. Totul e interpretabil. Când îți spune că vrea dragoste, să știi că vrea să fie f****ă. Când îți cere spațiu sau timp, vrea să se f**ă, dar nu cu tine.

  • 2. Nu presupune niciodată că gesturile ei sunt clare. Zâmbetul poate fi doar politețe. Dacă-ți spune că te iubește, încalță-te și fugi!

  • 3. Întrebările tale despre ziua ei trebuie să fie calibrate: prea mult interes = panică, prea puțin = indiferență. Mai bine nu întrebi.

  • 4. În lumea modernă, cadourile contează mai mult decât discursurile lungi despre sentimente. Îi dai tap-tap pe TikTok, bravo, fraiere, ești pe lista lungă a fanilor ei! Îi faci poze? Felicitări, fraiere, tocmai o ajuți să se prezinte pe post de exponat și abordabilă.

Femeile moderne iubesc suspansul, drama și p**a pe care-o țin mereu în gură, la propriu și la figurat, pomenind-o la fiecare două cuvinte. Orice predictibilitate îți scade punctajul instant. Tu credeai că ești iubit? În realitate, ești consultant emoțional voluntar, cu salariu zero.

Romantismul digital: din inimă în emoji

Dragostea s-a mutat pe rețelele sociale și se exprimă prin emoji-uri. Ți-a zis că te iubește și tu crezi că ești alesul? Fraiere, tocmai ai primit un bilet cu numărul de ordine de pe lista sa de așteptare.

Dacă nu-i dai emoji-ul potrivit sau nu răspunzi la timp, ai pierdut deja jocul. De fapt, ai pierdut din momentul în care ai intrat în jocul lor. Femeile moderne funcționează cu algoritmi emoționali haotici: compatibilitatea e măsurată în reacții și mesaje ignorate.

Tu, romantic incurabil, credeai că un mesaj sincer valorează mai mult decât un GIF animat? Aiurea! În era digitală, un sticker potrivit poate înlocui un discurs de jumătate de pagină despre sentimente. Tu te chinui să scrii, dar tuta nu știe să citească și bălește la pozele cu p****e libidinoșilor care-i complimentează astfel p***a pe care și-a expus-o pe post de marfă.

Relațiile moderne: abonamente emoționale

Femeile moderne tratează iubirea ca pe un abonament: cu termen de garanție aidoma unui produs extrem de perisabil.

Iubirea nu mai e un sentiment, e un serviciu cu abonament. Plata? Atenție, cadouri, timp și răbdare irosite a*****a. Rezilierea? Un simplu „nu mai răspund la mesaje” și ai pierdut totul.

Femeile moderne funcționează după același principiu: valorizează ceea ce li se oferă, dar doar atât timp cât le avantajează. Tu, bărbatul, crezi că poți renegocia termenii contractuali? Fraiere, nu poți! Dacă a ales să rămână femeia tuturor, pleacă, du-te, fugi, cât mai apuci, în direcția opusă, fara să te uiți vreodată peste umăr!

Cum să supraviețuiești fără să pierzi totul?

  • Învață să râzi când ești pe lista de „fostul toxic”. Ține minte că p***a se victimizează, când te prezintă așa. Toxică e ea și toxicitatea o poartă cu ea peste tot. Se victimizează și te prezintă ca fiind personajul negativ al poveștii sale narcisice, pentru ca societatea să n-o eticheteze c***ă, văzând-o alergând din p**ă-n p**ă, ci s-o compătimească.

  • Râzi când o vezi că se chinuie să pară fericită alături de amanții săi. Nu e, aceasta-i triangulare. Gândește-te că ăia tocmai ți-au luat ție gunoiul.

  • Înțelege că femeile moderne au dreptul să fie cum vor, nu încerca să le dărâmi tu visele. Tu observă-le comportamentul și acționează în consecință!

  • Păstrează-ți simțul umorului, e singura armă care te ajută să rămâi cu mintea-ntreagă!

Ironia supremă: chiar dacă  alegi să te plângi de capcanele iubirii moderne, tot vei cădea în ele și tot vei spera că „data viitoare va fi diferit”. Asta până vei învăța să fii complet indiferent și să nu mai pui botul la vrăjeala lor.

Femeile moderne…

Femeile moderne sunt fascinante, frustrante și incredibil de complicate, dacă ești tâmpit și încă mai crezi că ele știu ce vor și că ar putea fi vreodată sincere și responsabile pentru consecințele alegerilor și acțiunilor lor. Dar exact asta face viața amuzantă, dureroasă și memorabilă.

Tu ești acolo, cu speranța în buzunar și cu buzunarul rupt, practic cu p**a-n mână, navigând printre reguli nescrise și gesturi interpretative. Și, deși femeile moderne par să dicteze termenii, tu ești cel care râde la final… sau măcar încearcă să nu plângă.

Într-o lume de swipe-uri, emoji-uri și cafele interpretate ca promisiuni, supraviețuirea emoțională nu mai depinde de cât de mult iubești, ci de cât de bine poți face haz de necaz. Sau de luciditatea cu care le observi comportamentul și capacitatea ta de a te adapta la noile condiții.

Și asta, prietene, e singura lecție pe care femeile moderne nu ți-o vor spune niciodată… dar pe care totuși o vei învăța, dacă ai răbdare să trăiești printre ele.

Acesta este un pamflet!

Orice asemănare cu realitatea e pură coincidență… sau nu.

Declar deschisă lista de înjurături, în comentarii. Le citesc eu, atunci când n-o să mai am nimic altceva mai bun de făcut.

Uite și un cântecel, ca dedicație!

De la Partidul Unic la Dumnezeu Unic

Nicolae Coman
-
0
De la Partidul Unic la Dumnezeu Unic

În perioada comunistă, România era oficial „fără Dumnezeu” — și, paradoxal, atunci avea cei mai lucizi oameni de știință, cei mai serioși profesori și cei mai competenți ingineri. Toți acești intelectuali, de la chirurgi la matematicieni, erau atei nu pentru că le-o cerea Partidul, ci pentru că își construiseră credința pe rațiune, pe cunoaștere, pe adevăr verificabil. Credeau în fizică, nu în horoscop; în anatomie, nu în „dezlegări”; în formule, nu în acatiste.

După Revoluție însă, s-a petrecut un miracol demn de o Evanghelie contemporană: între 1989 și 1999, aproape toți acești atei convinși s-au transformat brusc în creștini practicanți, colecționari de icoane și consumatori de astrologie de tip televizat. Medicii au început să creadă în bioenergie, profesorii în numerologie, iar inginerii – în „vibrații cosmice”. Ceea ce fusese cândva un popor rațional, format din oameni ai științei și ai meseriei, s-a convertit colectiv la un sincretism straniu de misticism, ortodoxism și pseudoștiință.

Să fie religia, deci, o formă nouă de supraviețuire? O modă a disperării, o haină a neputinței, un refugiu psihologic într-o lume care a pierdut orice formă de control? Poate că, după prăbușirea ideologiei comuniste, românul a simțit nevoia unei alte dogme — una care să-i ofere nu libertate, ci iluzia sensului.

Așa se explică, poate, de ce România postcomunistă a ajuns să concureze Coreea de Nord nu prin rachete, ci prin turle aurite.
De ce țara cu cei mai mulți doctori în teologie are și cele mai proaste spitale?
Și de ce acolo unde lipsește apa potabilă, găsim mereu apă sfințită?

Aceasta este România paradoxurilor divine — țara unde credința a luat locul rațiunii, iar miracolul conviețuiește pașnic cu groapa din asfalt, țara în care credința mută munții, dar nu și craterele din asfalt. Țara unde fiecare sat are o biserică, dar niciun drum care să ducă decent până la ea. Țara unde Dumnezeu e omniprezent, dar canalizarea e opțională.

Avem, cu mândrie sfântă, cele mai multe superlative bisericești pe metru pătrat din emisfera ortodoxă.

    • Cea mai mare catedrală ortodoxă din lume – bifat.
    • Cel mai mare clopot funcțional – bate și când plouă, și când curge acoperișul spitalului județean.
    • Cea mai înaltă biserică – ca să se vadă mai bine de la Bruxelles când cerem fonduri europene.
    • Cea mai mare catapeteasmă, cel mai mare iconostas sculptat manual, cele mai multe vitralii, mozaicuri, lumânări aurite și, probabil, cea mai scumpă factură la tămâie din Uniunea Europeană. Ne lipsește doar Catedrala Teleportării – să ajungem mai repede la serviciu prin rugăciune, că pe autostrăzi nu se poate.
    • Cea mai proastă infrastructură rutieră din UE – pentru că gropile sunt testul credinței în suspensia mașinii.

Dar, paradoxal, toate aceste minuni coexistă într-un pachet național de tip „promoție la absurd”:

  • Cea mai mare mortalitate infantilă – dar și cele mai multe botezuri.
  • Cea mai ridicată incidență a SIDA la copii – că medicina n-are sponsorizare de la Patriarhie.
  • Cele mai multe decese prin boli cardiovasculare – semn că inimile românilor bat prea tare pentru neam și credință.
  • Cele mai multe școli fără apă curentă – dar cu aghiazmă la intrare.
  • Cele mai proaste spitale – dar cu icoane în fiecare salon.
  • Cea mai slabă digitalizare – dar cu rugăciuni transmise live pe Facebook.
  • Cea mai mare implicare a Bisericii în politică – și invers, că doar împărțirea luminii și a bugetelor se face la comun.
  • Cele mai nesimțite pensii speciale – poate pentru că răsplata cerească nu vine suficient de repede.
  • Și, desigur, cea mai mare încredere în horoscop, acatiste, vrăjitoare și „dezlegări” – pentru că în țara unde fizica e opțională, dar mirul e obligatoriu, logica a emigrat de mult.

Pe fundal, aceeași influență răsăriteană discretă ca o tancuriadă: cea mai profundă intoxicare cu propaganda Moscovei, cea mai extinsă rețea de benzinării rusești și cea mai senină indiferență față de faptul că aurul nostru liturgic are filon de la Est.

Și-atunci, te întrebi, cu un zâmbet amar: care e, în esență, diferența între România și Coreea de Nord?
Ei construiesc rachete, noi construim turle. Ei fac parade militare, noi facem procesiuni.
Ei se închină dictatorului salvator, noi preotului salvator.
În ambele cazuri, poporul e ținut în frică, supunere și ritual.

Numai că, la noi, nu se strigă „Trăiască Partidul!”, ci „Doamne-ajută!” – și efectul e același: liniște, obediență și o amânare perpetuă a trezirii.

Poate că, într-o zi, vom reuși să ridicăm și Catedrala Autostrăzilor, să sfințim un Spital al Mântuirii Neamului, sau măcar să punem un icoanometru la intrarea în ministere, să vedem dacă rugăciunea ține loc de competență.

Până atunci, mergem pe drumul cel drept… direct către prăpastie. Dar cu crucea-n frunte, cum e tradiția.

1...678...57Pagina 7 din 57

Sunt Marian. N-am răspunsuri, dar am glume. KritiQ e blogul meu - ironic, amar, uneori chiar amuzant.

KritiQ

TENDINTE

CATEGORII

Toate drepturile rezervate © MBM- KritiQ by BITMADRID